Asociaţia pentru Cercetare
în Anestezie și Terapie Intensivă

ACATI

Activitate caritabila

Pe durata pandemiei COVID-19, membrii ACATI s-au implicat activ în campaniile naționale de vaccinare, participând voluntar la Maratonul Vaccinării din 2021 și contribuind la efortul comun de combatere a crizei sanitare.

În fiecare an, organizăm evenimente caritabile pentru a sprijini persoanele aflate în nevoie, iar această tradiție de suflet a ajuns deja la cea de-a VI-a ediție. Și anul acesta, Moș Crăciun și-a făcut simțită prezența, aducând bucurie și emoție în inimile a 10 copii din comuna Geaca, care au simțit cu adevărat magia sărbătorilor.

Dorințele celor mici au fost diverse, de la cărți captivante, păpuși și jucării până la rechizite necesare pentru școală. Cu ajutorul harnicilor săi Elfi, „Bătrânul Moș” a reușit să împlinească fiecare cerere, oferindu-le copiilor cadourile mult visate. Iar pentru ca bucuria să fie deplină.

Fiecare zâmbet, fiecare privire plină de emoție ne motivează să continuăm această misiune nobilă și să aducem lumină în sufletele celor care au nevoie de sprijinul nostru.

Prin fiecare eveniment organizat, am reușit să oferim sprijin concret și bucurie celor care au cea mai mare nevoie: persoane din medii defavorizate, familii aflate în dificultate, copii din centre de plasament și familii monoparentale.

2025 – Tradiția SantATI a mers mai departe.

Cu sufletul plin și sacii încărcați de zâmbete, am ajuns în Berchiesu, județul Cluj, unde am dus daruri copiilor care ne-au primit cu bucurie și emoție sinceră.

Pentru noi, SantATI nu înseamnă doar cadouri, ci timp, atenție și dorința de a aduce un strop de lumină acolo unde contează cel mai mult. Este despre a fi prezenți, a asculta și a crea momente care rămân.

În acest an, povestea a continuat cu „Letter to Santa” — scrisori pline de speranță, vise simple și dorințe spuse cu sinceritate. Sunt opt ani de când SantATI aduce daruri și încearcă, an de an, să transforme aceste scrisori în realitate.

Cadourile au fost gândite special pentru copiii cu rezultate bune la școală, dar care, dincolo de efortul lor, nu au avut mereu norocul de a primi tot ce își doresc. Iar anul acesta, Moșul a reușit să aducă exact ceea ce și-au dorit, transformând ziua într-o adevărată sărbătoare.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit și ne-au ajutat să transformăm această întâlnire într-o amintire frumoasă, cu zâmbete, emoții și un Moș care a adus mai mult decât daruri — a adus bucurie. 🎁✨